Comunicate de presaMediaStiri

ACADEMIA LIBERALĂ – Contribuția personalităților liberale la înfăptuirea Marii Uniri

By 30 noiembrie 2018 No Comments

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Misiunea tinerilor și studenților liberali este o datorie față de țară.

TDLE a organizat astăzi, 30 noiembrie 2018, în parteneriat cu CSLDE și Institutul de Studii Liberale, evenimentul „ACADEMIA LIBERALĂ – Contribuția personalităților liberale la înfăptuirea Marii Uniri”. Au participat din partea ALDE dl Călin Popescu-Tăriceanu – Președinte, dl Daniel Chițoiu – Secretar general și dl Claudiu Daniel Catana, Președinte TLDE. Au fost prezenți, de asemenea, scriitorul Mirel Taloș și istoricii Virgil Nițulescu și Daniel Barbu. Evenimentul, la care au participat 200 de tineri, s-a desfășurat în București, gazda întrunirii fiind Teatrul Excelsior.

Călin Popescu-Tăriceanu, președinte al ALDE și Senatului României a marcat cei 100 de ani de la Marea Unire și a făcut o prezentare a contribuției liberale ce a reliefat acțiunile, viziunea și curajul liderilor marcanți în procesul de evoluție și democratizare post-decembristă a țării. În final, domnia sa a menționat că, ținând cont că idealurile de Unire au fost realizate, suntem într-o altă conjunctură politică și strategică, iar tânăra generație de politicieni trebuie să se pregătească pentru a face față unor noi proiecte importante pentru țară. „Aveți o misiune de mare responsabilitate. Pentru că interesul României nu s-a încheiat o dată cu aderarea la Uniunea Europeană, pentru că progresul și evoluția politică a acestei țări trebuie să continue. Pentru aceasta, responsabilitatea este pe umerii voștri. Nu vă rămâne decât să câștigați experiență, să vă pregătiți în continuare, ca să puteți să faceți față acestei mari provocări care vă așteaptă. Vă urez succes!”, a afirmat dl Călin Popescu-Tăriceanu.

Claudiu Daniel Catana, Președinte TLDE, a menționat în discursul său angajamentul tinerilor liberali: „Sunt mândru de țara mea! Sunt mândru că sunt român! Sunt onorat că astăzi mă aflu aici, alături de voi, pentru a evoca amintirea celui mai important moment din istoria României, momentul Marii Uniri, iar misiunea noastră este o datorie față de țară, și anume aceea de a duce mai departe lupta pentru păstrarea valorilor identității și spiritualității naționale românești. Acesta este angajamentul nostru, al membrilor organizației de tineret și studenți”.

A fost atmosferă de sărbătoare. Tinerii TLDE au omagiat așa cum se cuvine faptele și realizările înaintașilor noștri liberali, oameni politici care acum un veac au înfăptuit Marea Unire, împlinind astfel cel mai important deziderat al națiunii române.

Dezbaterea „ACADEMIA LIBERALĂ – Contribuția personalităților liberale la înfăptuirea Marii Uniri” face parte dintr-o succesiune de evenimente care marchează împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire.

 

 

Departamentul de Comunicare al TLDE