Stiri

Președintele Senatului României și al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a întâlnit cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României

By 17 noiembrie 2017 No Comments

Președintele Senatului României și al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României. Delegația a fost formată din Dragoș Petrescu, coordonatorul Coaliției pentru Dezvoltarea României, Radu Florescu – AmCham, Ionuț Sas – AmCham, Andrei Cârnu – Asociația Oamenilor de Afaceri din România, Sebastian Hubati – Romania Business. La întâlnire a participat din partea ALDE secretarul general al formațiunii, Daniel Chițoiu.

În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte referitoare la Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, care va începe să își producă efectele în ianuarie 2018.

Scopul întrevederii dintre cele două părți a fost acela de consolidare a încrederii între mediul de afaceri și instituțiile statului, precum și asigurarea predictibilității și stabilității legislative și a  regimului investițional.

Președintele Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat că ALDE, ca partid liberal, aflat în coaliția de guvernare, consideră extrem de importante dezbaterile argumentate pe proiectele de reformă fiscală. ALDE a apreciat în mod deosebit faptul că discuția cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României a fost una deschisă, cu date concrete.

Reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României au solicitat președintelui Senatului și al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu să acorde atenție unor probleme ce ar putea să producă dezechilibre și distorsiuni între diferiți contribuabili,  care ar trebui să fie corectate înainte de aplicarea modificărilor legislative. Aceștia au semnalat faptul că există riscul unor încercări de eludare a plății contribuțiilor și impozitelor în urma avantajelor mai mari ce sunt acordate PFA și microîntreprinderilor.

De asemenea, reprezentanții CDR au exprimat îngrijorări cu privire la prevederi și termene cu privire la aplicarea split-TVA.